si romanii sunt buni la matematica

Matematica si invatamantul matematic in Romania intre 1918 si 1949

  23895tiz91cxs8x

In anul 1918, cand un ministru al invatamantului era profesorul universitar de geografie Simion Mehedinti, s-au elaborat si pus in aplicare cateva legi, menite in special sa schimbe „scoala poporului”, denumire prin care se intelegea pe atunci scoala primara si invatamantul normal (scolile de invatatori). Viitorii invatatori si profesori urmau sa fie selectionati dupa criterii de vocatie, dintre cei care urmau „scolile pregatitoare si seminariile normale”. Prin legile amintite se intentiona in special sa se ridice „scoala poporului”, ajungandu-se pana la un fel de „universitate taraneasca”. Toate aceste proiecte au fost insa abandonate dupa scurt timp. In 1919, apoi in 1924, 1928,1932, 1934, 1936 si 1937 au fost facute modificari esentiale in domeniul invatamantului de toate gradele.

Invatamantul primar a suportat modificari prin legea din 24 iulie 1924 (acestei legi i s-au adus modificari in anul 1937 si 1937).

Invatamantul secundar a fost modificat esential prin legea din 8 mai 1928. conform acestei legi, in invatamantul secundar intrau: invatamantul secundar teoretic (gimnazii si licee teoretice); invatamantul normal (pentru format invatatori); seminariile teologice; invatamantul industrial, organizat prin legea din 1936, care cuprindea gimnazii industriale, licee industriale si scoli speciale industriale; invatamantul comercial, organizat tot prin legea din 1936, care cuprindea gimnazii si licee industriale; invatamantul agricol, cu scoli agricole de gradul I si II si scoli de economie casnica de gradul I si II pentru fete, dependente de Ministerul Agriculturii si Domeniilor; invatamantul militar, care cuprindea licee militare cu opt ani de studii, dar cu educatie militara supravegheata de Ministerul Apararii Nationale.

In sfarsit, invatamantul superior (universitar) a fost restructurat prin legea pentru organizarea invatamantului universitar din 22 aprilie 1932, care a suferit unele modificari in 1938 si 1942. Dupa legea din 1932, invatamantul superior cuprindea: a) universitati la Bucuresti, Iasi, Cluj, Cernauti; b) scoli politehnice la Bucuresti si Timisoara; c) academia de arhitectura la Bucuresti; d) academii de arte frumoase la Bucuresti si Iasi; e) academii de muzica si arta dramatica la Bucuresti, Iasi, Cluj si Cernauti; f) institutul de educatie fizica la Bucuresti; g) academii de inalte studii comerciale si industriale la Bucuresti si Cluj; h) academii de agronomie la Bucuresti si Cluj; i) scoli militare si scoala superioara de razboi, dependente de Ministerul Apararii Nationale.

Pentru scopurile urmarite in prezenta lucrare, in ce priveste invatamantul matematic, ne intereseaza in special invatamantul secundar teoretic si cel universitar (superior). Din invatamantul secundar teoretic se recrutau viitorii studenti in matematici sau pentru inginerie.

Prin legea din 1928, invatamantul secundar teoretic era organizat in doua trepte, independente una de alta. Treapta inferioara era numita gimnaziu si cuprindea patru ani de studii, iar treapta superioara, numita liceu, cuprindea tot patru ani de studii, cu deosebirea ca aici, pe langa elementele de cultura generala, elevii primeau si o bursa de specializare. Din nefericire insa, specializarea urma a se face in ultimul an al liceului, intr-o sectie literara si una stiintifica. Ulterior s-a introdus o modificare privind aceasta specializare, impartirea in directia literara si in cea stiintifica facandu-se in ultimii doi ani ai liceului. O data cu introducerea acestor doi ani de specializare, s-a redus si invatamantul secundar de la opt ani, la sapte ani, iar cursul gimnazial la trei ani, in loc de patru.

Precum se stie, legea invatamantului din 1928 a constituit o grava lovitura, deoarece prin legea aceasta sectia reala din liceu a disparut. Matematicile nu se mai puteau face ca inainte. La „Gazeta matematica” numarul corespondentilor se reducea an de an. Concursurile din vacanta de primavara, care alta data erau adevarate competitii pentru elevii corespondenti ai „Gazetei matematice”, au disparut cativa ani la rand, dupa 1930. Cand au reinceput aceste concursuri, premiantii „Gazetei matematice” erau numai de la liceele militare, in care pastrase sectia reala, cum era in liceele civile pe vremea lui Haret. Ici acolo se ivea ti cate un candidat merituos si de la liceele civile, daca se intampla sa aiba un profesor bun de matematici. Marele nostru matematician Gheorghe Titeica atragea atentia in fiecare an, in rapoartele pe care le publica in „Gazeta matematica”, ca si in cele trimise direct la Ministerul Educatiei Nationale, asupra tragediei ce rezulta pentru matematici si invatamantul matematic, prin reducerea materiei predate in liceele civile la matematici.

Ceea ce se preda inainte de 1928 in domeniul matematicii in patru ani te sectie reala nu se mai putea asimila numai in doi ani de sectie stiintifica, cu asa-zisa specializare. Conducerea de atunci a revistei „Gazeta matematica” a considerat ca este necesara stimularea interesului pentru matematici la generatiile tinere, infiintand in acest scop un „Supliment cu exercitii”. Cu incepere de la 1 octombrie 1934, suplimentul a aparut in noua numere pe an, pana la incetarea aparitiei „Gazetei matematice”, in mai 1949. La acest „Supliment cu exercitii”, cu un nivel mai redus, bineinteles, decat gazeta insasi, au putut sa colaboreze si elevii din liceele civile, incepand cu cei din clasa a III-a, pana la cei din clasa a VIII-a stiintifica.

O revista de matematici cu nivel asemanator „Gazetei matematice”, a fost si „Revista matematica din Timisoara”, infiintata de Traian Lalescu in 1920. Unul dintre animatorii sai mai importanti a fost profesorul universitar Victor Alaci de la Politehnica din Timisoara. Revista si-a incetat aparitia in 1949.

Trecand la o scurta infatisare a structurii invatamantului universitar, trebuie sa precizam ca in intervalul din martie 1898, cand apare Legea asupra invatamantului secundar si superior a lui Haret si pana in aprilie 1932, cand apare legea de organizarea invatamantului universitar, structura invatamantului superior a suferit unele usoare modificari, prin legea lui C.C. Arion (ministrul instructiunii publice) din 1912 (ramasa in vigoare pana in 1932). Aceasta lege din 1932 prevedea infiintarea de noi catedre la universitatile din Bucuresti si Iasi si largea autonomia universitara.

Dupa legea invatamantului superior din 1932, la facultatile de stiinte ale universitatilor din Bucuresti Iasi si Cluj existau, pentru invatamantul matematicii, urmatoarele sapte catedre: 1) algebra superioara si teoria numerelor; 2) calculul diferential si integral; 3)astronomie si mecanica cereasca; 4) geometrie analitica si superioara; 5) geometrie descriptiva si aplicatii (la Iasi geometrie descriptiva si proiectiva); 6) mecanica rationala si experimentala; 7) teoria functiilor.

Studentii in matematici intre anii 1898 si 1948, de la facultatea de stiinte, sectia de matematica, obtineau la sfarsitul studiilor universitare cu durata de trei ani, o diploma de licentiat in matematici, daca aveau trecute toate examenele de specialitate (legate de catedrele aratate mai sus si de conferintele si laboratoarele in completare). Li se cerea in plus sa fi trecut cu succes un examen pentru un curs special de fizica, un altul de metodologie matematica si, in sfarsit, unul de pedagogie.

Structura invatamantului mediu si superior din tara noastra a ramas asa cum s-a prezentat mai sus, pana in 1948. La aceasta data invatamantul de toate gradele a fost completat si restructurat.

In prima jumatate a secolului XX in Romania apare o scoala matematica cu matematicieni valorosi. Pe langa cei trei initiatori si creatori de frunte, Gh. Titeica, D. Pompeiu si T. Lalescu, in scoala matematica romana se inscriu drept creatori, cronologic, urmatorii: Constantin C. Popovici, Alexandru Myller, Theodor Angheluta, Niculae Abramescu, Victor Valcovici, Aurel Anghelescu, Simion Stoilow, Octav Onicescu, Petre Sergescu, Dan Barbilian, Octav Mayer, Alexandru Pantazi, Florin Vasilescu, Mihai Ghermanescu, Gheorghe Vranceanu, Dumitru V. Ionescu, George Calugarenu, Alexandru Ghika, Nicolae Cioranescu, Miron Niculescu, Grigore Moisil, Gheorghe Mihoc, Tiberiu Popoviciu, Nicolae Teodorescu, Caius Iacob.

Reviste de matematici superioare tiparite in Romania intre ultima decada a secolului al IX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea.

  23895tiz91cxs8x

Toata opera de cercetare matematica romaneasca a aparut intr-un numar important de reviste periodice de matematici sau stiinte straine, incepand cu „Comptes rendus des seances de l’Academie des Sciences de Paris” si mergand pana la „Tohoku Journal” din Japonia. „Comptes rendus” din Paris a detinut insa recordul. Redam mai jos, grupate in ordine cronologica a aparitiei, publicatii din perioada la care ne referim:

1. Buletinul societatii amicii sciintelor matematice, Bucuresti 1895-1986;
2. Bulletin de la section scientifique de l’Academie roumaine, 1866-1946   23895tiz91cxs8x ;
3. Bulletin de la Societe roumaine des Sciences, 1897-1947;
4. Annales scientifiques de l’Universite de Iassy, 1900-1948 publicand in special operele matematice ale Cercului matematic din Iasi. Dupa 1956 reapare cu acelasi titlu;
5. Buletinul Societatii de stiinte din Cluj, 1922-1948;
6. Buletinul Asociatiei de matematica pura si aplicata, Bucuresti 1922-1924;
7. Mathematica, Cluj 1929-1948. In 1959 reapare tot la Cluj dupa ce a fost mutat sediul la Timisoara;
8. Buletinul Facultatii de stiinte din Cernauti, 1927-1939;
9. Bulletin scientifique de l’Ecole Plytechnique de Timisoara, 1928-1946. In 1948 s-a transformat in „Bulletin de sciencee et technique de la Polytechnique de Timisoara” si si-a incetat aparitia in 1949:
10. Bulletin de mathematique et de physique pures et appliquetees de l’Ecole Polytechnique de Bucarest, 1930-1948   23895tiz91cxs8x ;
11. Buletinul sedintelor, Societatea romana de stiinte, Bucuresti 1933-1938;
12. Compes rendus des seances de l’Academie des Sciences de Roumanie, 1936-1943, organ al Academiei de stiinte din Romania care a aparut in 1936;
13. Buletinul Academiei de stiinte din Romania, 1936-1947;
14. Disquisitiones mathemateticae et physicae, ca publicatie a Institutului de cercetari stiintifice, a aparut in 1940 pana in 1948:
15. Buletinul Politehnicii „Gh. Asachi” din Iasi1946-1948. Dupa 1948 s-a contopit cu „Buletinul Universitatii din Iasi;
16. Acta Boyai. Contribution from the Faculty of Sciences of the Boyai University, the University of Romania, Cluj 1946-1947;

Acestea fiind publicatii pentru matematici superioare (pentru cercetarile matematice), sa nu se uite si revistele de matematici elementare si superioare, care au contribuit mult la progresul invatamantului nostru matematic. Dintre aceste publicatii trebuie amintite in primul rand „Gazeta matematica” cu „Suplimentul cu exercitii al gazetei matematice” si „Revista matematica din Timisoara”.

Sa mai amintim revista „Numerus”, editata de Neculai Raclis. Revista a aparut in 1935 pana in 1944. Era o revista dedicata in special elevilor de liceu, de la sectia stiintifica, iar „Revista universitara de matematici” editata tot de Neculai Raclis era in special destinata studentilor si profesorilor de matematici din invatamantul secundar.

Ca reviste de matematici elementare, care au avut o perioada de existenta efemera, se pot mentiona: Gazeta matematica din Constanta, 1923-1925; Jurnalul matematic al lui Tiberiu Popoviciu, Arad si Bucuresti 1924-1925; Curierul matematic, Bucuresti 1925-1928; Stiinta si progres, revista stiintifica a liceelor militare, aparuta in 1934 pana in 1945 in Targul Mures si Timisoara; Pitagora, Craiova 1935-1940; Pozitiva, Bucuresti 1941-1944; Cercul matematic, Bucuresti 1945-1946. Alte reviste de matematici au avut o viata de numai un an sau de numai cateva numere. Majoritatea revistelor citate au avut ca tel sa contribuie la avantul invatamantului matematic in scolile secundare.

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

  23895tiz91cxs8x

Matematicieni Romani din prima jumatate a secolului al XX-lea

  23895tiz91cxs8x

Trecem acum la prezentarea unor aspecte din viata si opera catorva matematicieni de frunte, care au activat in prima jumatate a secolului al XX-lea.

  23895tiz91cxs8x

Constantin C. Popovici (1878-1956)

  23895tiz91cxs8x

Nascut la Iasi la 12/24 martie 1878, fiu al functionarului Constantin Popovici si al sotiei sale Marta, a facut scoala primara si liceul in orasul natal. Dupa terminarea liceului s-a inscris la facultatea de stiinte a Universitatii iesene, luandu-si aici licenta in matematici in anul 1900.

In anii 1900-1901, a peregrinat ca profesor suplinitor de matematici la liceele din Iasi, Barlad, Braila si Tulcea. In urma trecerii examenului de capacitate din 1901 pentru invatamantul secundar, a fost numit profesor de matematici la liceul din Turnu Severin. Dar si de aici a fost transferat la liceele din Tulcea si Galati. Intre timp a obtinut o bursa „Adamachi” pentru studii in strainatate, pleaca la Paris, unde obtine din nou licenta in matematici, in anul 1905. Ramane la Paris pentru pregatirea doctoratului in matematici pe care-l trece la Sorbona, in martie 1908.

A inceput sa elaboreze memorii de matematici chiar din 1904, adica cu mult inaintea tezei de doctorat. Teza sa de doctorat a avut ca subiect analiza matematica, care a fost dezvoltarea unor idei intr-un articol publicat in 1908 in jurnalul lui Liouville.

Dupa trecerea doctoratului se intoarce in tara si functioneaza pentru scurt timp ca profesor suplinitor la Scoala de poduri si sosele din Bucuresti. In 1909 trece conferentiar universitar si profesor suplinitor la catedra de geometrie analitica la universitatea din Iasi. In acelasi an, 1909, isi trece si docenta la Universitatea ieseana. Nu sta mult aici si este trimis in Franta pentru specializare in astronomie. In acest scop, in anul 1910, trece ca stagiar la Observatorul astronomic din Paris, apoi la Observatorul central si la cel din Mont-Souris.

Dupa specializare se intoarce in tara, unde este numit profesor agregat de astronomie, geodezie si mecanica cereasca la Universitatea din Iasi (1911-1914). Dupa 1914 a fost titularizat la aceasta catedra unde a predat pana in 1937. Din acel an trece titular al catedrei de astronomie de la Facultatea de stiinte din Bucuresti pana in 1940, fiind numit si director al Observatorului astronomic din capitala.

Cu toata varsta inaintata, C. Popovici a scris continuu memorii de analiza matematica si mecanica cereasca, pana in 1953.

A decedat in Bucuresti, la 26 noiembrie 1956; a fost inmormantat la cimitirul Belu.

Urmarind-i activitate stiintifica, s-a remarcat ca, desi era profesor de astronomie si mecanica creasca, lucrarile sale abordeaza cu precadere domeniul analizei matematice. Lucrarile din domeniul analizei privesc ecuatiile integrale, ecuatiile integro-diferentiale si ecuatiile integro- functionale, ecuatiile diferential-functionale sau ecuatiile functionale.

In perioada vietii a publicat memorii de matematici pure sau aplicate in peste 100 de publicatii.

Theodor Angheluta (1882-1964)

  23895tiz91cxs8x

S-a nascut in satul Adam din fostul judet Tutova la 28 aprilie 1882. Scoala primara si liceul le-a urmat la Barlad. A inceput sa colaboreze la „Gazeta matematica inca din liceu. A urmat cursurile Facultatii de stiinte a Universitatii din Bucuresti, sectia matematici, unde si-a luat licenta in matematici in 1905. In perioada 1905-1909 a functionat in invatamantul secundar. Intre anii 1910 si 1914 a urmat din nou matematicile in Franta la Sorbona unde l-a avut, printre altii, ca profesor pe Emile Picard. Angheluta se reintoarce in tara in 1914 datorita izbucnirii primului razboi mondial, unde functioneaza iarasi in invatamantul secundar. In 1919 este numit conferentiar la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de stiinte, sectia matematici. In acelasi timp a fost numit suplinitor la catedra de algebra si teoria numerelor, deoarece Lalescu a fost trimis la Paris. Doctoratul si-l trece la 16 iunie 1922 la Universitatea din Bucuresti cu subiectul O clasa generala de polinoame trigonometrice si aproximarea cu care ele reprezinta o functie continua care abordeaza un subiect din teoria seriilor trigonometrice. In anul 1923 este numit profesor titular definitiv la Universitatea din Cluj, la catedra de algebra superioara, pana la scoaterea la pensie la 1 septembrie 1947. Intre anii 1930 si 1931 a fost decan al Facultatii de stiinte din Cluj, iar in anumiti ani, profesor suplinitor de mecanica sau teoria functiilor. Desi era la pensie, in 1950 a fost solicitat sa revina ca profesor la Facultatea de matematica si fizica a Universitatii „V. Babes” din Cluj, unde a functionat pana in septembrie 1955. La 1 octombrie 1955 a fost numit profesor la Institutul politehnic din Cluj. In aceasta calitate a functionat pana in anul 1962.

La 30 mai 1964 a decedat in Cluj.

Theodor Angheluta a fost un excelent profesor si pedagog, avea o fire potolita, delicata, manifestand mult devotament pentru stiinta. Prelegerile sale erau pline de fantezie investigativa. Lectiile sale erau urmarite cu placere. Nu se putea sa nu admiri o conferinta din care rezultau usor, precis si riguros, legile matematice si mai ales frumusetea acestor legi.

Angheluta a publicat in diferite reviste de specialitate din tara si strainatate, memorii originale de matematici si o serie de articole tratand probleme de matematici elementare sau superioare in „Gazeta matematica” sau „Revista matematica din Timisoara.

  23895tiz91cxs8x

Aurel Angelescu (1886-1938)

  23895tiz91cxs8x

S-a nascut la Ploiesti, la data de 15 aprilie 1886, unde a facut cursul primar si liceul „Sfintii Petru si Pavel”. Chiar din cursul inferior a dovedit stralucite aptitudini pentru matematici. Revista „Gazeta matematica” i-a desavarsit apoi, in cursul liceului, gustul pentru studiul matematicii. A fost un corespondent asiduu al acestei publicatii.

In ultima clasa de liceu l-a avut ca profesor pe Niculae Abramescu, care isi incepea pe atunci cariera sa didactica. Abramescu s-a mandrit totdeauna ca in prima lui serie de liceeni l-a avut ca elev pe Aurel Angelescu, care, ulterior, intrecandu-si maestrul, si-a trecut doctoratul in matematici cu cativa ani inaintea lui Abramescu.

Licenta in matematici si-a luat-o in Franta la Sorbona, iar pe 7 aprilie 1916 si-a trecut doctoratul cu o teza avand ca subiect: Sur les polynomes generalisant les polznomes de Legendre et d’Hermite et sur le calcul approche des integrales multiples. Subiectul i-a fost inspirat de lucrarile lui Paul Appell, privind polinoamele lui Hermite. De altfel, Paul Appell a fost maestrul preferat al lui Angelescu la Paris; el a facut parte si din comisia care a examinat teza de doctorat a lui Anghelescu. Mai tarziu cand Paul Appell a scos tratatul intitulat Fonctions hyperspheriques. Polznomes d’Hermite, el a citat atat din teza de doctorat a lui Angelescu, cat si din alte memorii ale acestuia privind polinoamele lui Hermite.

Dupa doctorat e intoarce in tara si la propunerea profesorului Titeica este numit, cu incepere de la 1 noiembrie 1919, profesor agregat de teoria functiilor la Facultatea de stiinte a Universitatii in Cluj, catedra la care a fost titularizat in 1922. aici a functionat pana in anul 1930.

Angelescu impreuna cu Gh. Bratu si cu N. Abramescu iar mai tarziu P. Sergescu au pus multa ravna si multa munca pentru organizarea invatamantului atematic romanesc. Ei au redactat toate cursurile necesare studentilor, in special cursuri de initiere. Ngelescu a redactat Lectiile de calcul diferential editat in 1927. A sprijinit n 1929 aparitia revistei „Mathematica”, o revista de inalta tinuta stiintifica.

Intre 1927-1928 a fost decan al Facultatii de stiinte. In 1930 a fost chemat ca profesor titular de algebra superioara si teoria numerelor la Facultatea de stiinte a Universitatii din Bucuresti ca succesor al lui Lalescu. La aceasta catedra a predat pana la deces.

In creatia matematica romaneasca, Aurel Angelescu, ca matematician, a fost un om talentat avand si o rara distinctie sufleteasca. Totodata el a fost lipsit de noroc, caci cu toate rarele si multiplele sale calitati superioare. O drama muta, intima, l-a facut sa-si curme firul vietii la varsta de 52 de ani, la 6 aprilie 1938. nu a lasat nimic in care sa explice celor care l-au indragit ce l-a determinat sa faca acest gest. Se pare ca o fiinta apropiata i-a pricinuit o mare deziluzie.

In timpul vietii a publicat peste 50 de lucrari didactice si memorii in tara si strainatate.

Simion Stoilow (1887-1961)

  23895tiz91cxs8x

Ca fiu al colonelului Stoilow din Craiova, Simion Stoilow s-a nascut in Bucuresti la data de 2/14 septembrie 1887. Studiile universitare le-a facut la Sorbona. Dupa absolvirea liceului din Craiova, a plecat in 1907 la Paris, cu gandul sa se faca inginer. Dar s-a inscris la Facultatea de stiinte, unde a fost student al lui Emile Picard, Henri Lebesgue, Emile Borel, Edouard Gourst si Jacques Hadamard. Si-a luat licenta in matematici la Sorbona in 1910. Doctoratul in matematici l-a trecut in iunie 1916, desi teza era gata din 1914. In perioada primului razboi mondial a fost concentrat ca ofiter in tara.

Subiectul tezei de doctorat este din domeniul ecuatiilor cu derivate partiale si are ca titlu: Sur une classe de fonctions de deux variables definies par les equations lineares aux derivees partieles. In teza lui Stoilow trateaza problema singularitatilor ecuatiilor liniare cu derivate partiale de ordinul n.

Simion Stoilow si-a inceput activitatea stiintifica publicand memorii privind ecuatiile liniare cu derivate partiale si functiile care satisfac aceste ecuatii, apoi lucrari privind teoria multimilor si s-a fixat, in plina maturitate stiintifica, intr-un domeniu matematic nou, domeniul topologiei. El a fost primul roman care a facut descoperiri referitoare la o ramura noua a matematicii pure, Teoria topologica a functiilor analitice.

Dupa doctorat Stoilow se intoarce in tara si participa ca ofiter de geniu la razboiul din 1916-1918, la inceput in Dobrogea, apoi in Moldova. Pentru scurt timp, in 1919 suplineste pe Lalescu la Scoala de poduri si sosele, la catedra de geometrie analitica. In iunie 1919isi trece docenta in analiza matematica la Universitatea din Iasi, facultatea de stiinte, unde a tinut un curs special de functii discontinue, iar in ianuarie 1920 a fost numit conferentiar de algebra superioara la aceeasi facultate, unde a functionat pana in 12 decembrie 1921.

Este trecut, la aceasta data, conferentiar de analiza superioara la Universitatea din Cernauti, Facultatea de stiinte. De mentionat ca Universitatea; pana la venirea lui Stoilow nu a mai avut profesor de matematici. Intre anii 1925-1926 si 1932-1939 a fost decan al Facultatii de stiinte.

In 1939 a trecut ca profesor de analiza la Politehnica din Bucuresti (1939-1941), ca succesor al lui Titeica, iar de aici trece in decembrie 1941 la Universitate din Bucuresti, la catedra de teorie a functiilor, ca succesor al lui D.Pompeiu. unde a activat pana in anul 1961. Din februarie a acelui an a renuntat la catedra, ramanand profesor onorific al Universitatii din Bucuresti.

A participat ca invitat la conferinte si simpozioane in tara si strainatate (Italia, Franta, Rusia, Poonia, Austria, Norvegia).

In anii 1946-1948 a fost ambasador al Romaniei in Franta, rector al Universitatii din Bucuresti 1944-1945, precum si decan al Facultatii de matematica si fizica din Bucuresti in anii 1948-1951.

A publicat peste 100 de memorii de matematici.